Baltoaca dupa ploaie: copilul sare si rade, mama se uita si…


Uite ce-ai facut! Te-ai udat tot! Trebuie sa iti spun de fiecare data sa nu mai intri in apa? Hai acasa sa te schimb DOBITOCULE!” tipa o bunica suparata catre nepotul ei de 2-3 ani care radea si sarea intr-o baltoaca aparuta dupa ploaie. Nu exagerez cu nimic, aceasta a fost reactia ei, plus o smucitura la pachet pentru a-l scoate pe nepotul “dobitoc” din baltoaca cu… veselie, pentru ca tare mult ii mai placea sa vada apa tasnind sub greutatea corpului sau mic.

Luam parte la acest episod trist acum cateva luni si mi-am amintit de el ieri, dupa ce a plouat, in timp ce David topaia ca un ied fericit in toate baltoacele din curtea bunicilor indiferent cat de mari sau mici erau. Unde era mai mult noroi, acolo era si el. Atat de mult a ras, atat de mult i-a placut, incat dupa aceasta repriza de sarit la “groapa cu noroi” a trebuit sa il bag imbracat in cada si sa-l spal din cap pana la picioare si de la picioare la cap 🙂

Sunt convinsa ca reactia mea nu ar fi fost atat de zen, daca nu as fi citit cu ceva vreme in urma despre nevoia de explorare a copilului mic, despre joaca in natura, despre joc si joaca in general, modul copilului de a invata. Ceea ce pentru mine ca parinte inseamna murdarie si pericol de imbolnavire, pentru copilul meu inseamna satisfacerea curiozitatii, observare, invatare si intr-un final o super distractie.

Insa, mai inseamna ceva, un lucru interesant pe care l-am aflat intr-una dintre cartile pe care le-am citit recent Copilul tau cum se joaca? de Sophie Marinopoulos :

Jocul in baltoaca ilustreaza perfect felul in care copilul intelege regulile si dorinta incontrolabila a acestuia de a le incalca. Copilul care nu asculta stie ca este interzis ceea ce face. De altfel, furia parintelui si rasul copilului reprezinta dovada ca fiecare isi cunoaste locul.[…]

Putini parinti retin acest aspect pozitiv al jocului. Ei se gandesc deseori ca, de fapt, copilul nu a inteles inca ce se asteapta de la el. Copilul nu e nici surd, nici idiot, nici prost crescut. Este o fiinta care se dezvolta si care incearca sa suporte tensiunile pe care educatia le naste in el. Copilul care sare in baltoaca razand ca sa va vada furios este un copil care stie ce este permis si ce nu si a carui inteligenta nu trebuie pusa sub semnul intrebarii.

Copiilor le place sa se joace de-a neascultarea, insa intr-un mediu securizant. De aici si modul specific de a se comporta in preajma parintilor, si mai ales a mamei. O problema apare atunci cand copilul se pune cu adevarat in pericol, ca de exemplu atunci cand coboara trotuarul si sare in fata unei masini, desi este la varsta la care are capacitatea de a intelege gravitatea unei situatii si ca rolul unei reguli impuse de parinte este in primul rand de a-l proteja pe el insusi. Atunci este cu adevarat o problema reala si este cazul ca un parinte sa apeleze la un psiholog.

Dar, sa nu-i permiti unui copil sa experimenteze mediul in care traieste, sa se dezvolte in ritmul impus de el, sa descopere micile bucurii ale copilariei, mi se pare strigator la cer. Pentru ca va veni o vreme cand ii va pasa de haine curate si de “ce zice lumea”, cand ii vor placea altfel de jocuri, cand va fi asaltat de tot soiul de prejudecati, cand exact ceea ce ii aduce acum o imensa bucurie nu il va mai interesa deloc 😦

Daca v-a fost de ajutor acest articol puteti sa dati Share sau daca vreti sa ne fiti aproape click pe Like dreapta sus pentru pagina noastra de facebook Jurnalul Copilului ! Apreciem din suflet 🙂

 

Advertisements

10 Comments

  1. codrutaromanta says:

    Foarte bine ai făcut ca l-ai lasat sa exploreze, sa se joace! Asta am facut si eu de putin timp…doar ca eu am intrat cu el in balti. Sa fii vazut cum se uitau vecinii la noi…

  2. Schmitza says:

    Eu fac asta împreună cu fiica mea. Este modul meu de a mă bucura de lucrurile pe care oamenii care se iau prea în serios și le refuză.

  3. anda_elena says:

    E o forță să poți privi cu detașare momentul – cu atât mai mult să participi activ la el!
    Îmi propun de câțiva ani să-mi scot copila și să alergăm prin ploaie, să sărim în bălți, să ne murdărim ca purceii… :), însă mereu intervine enervantul gând: DAR DACĂ?! (răcește, alunecăm, zice lumea că suntem nebune… și tot așa) 🙂

    • De cand suntem la bunici nu exista zi fara maini si picioare murdare de pamant si iarba. La inceput eram mereu cu servetele antibacteriene dupa mine, acum m-am relaxat… total 🙂 Inceputul e greu 🙂

  4. Pingback: #51 Inspirația săptămânii (22 - 28 iulie 2017) | Cristina Oțel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: