Copilul se naste fara un concept despre el insusi. Pana la varsta de trei ani, fiecare idee, fiecare sentiment, fiecare atitudine este asimilata si va deveni parte fundamentala a modului in care el se percepe in raport cu lumea din jur. Aceste convingeri vor deveni mai tarziu parte importanta din credintele lui, din realitatea lui. Tot ceea ce un adult va gandi, va spune, va face va fi determinat de conceptul de sine integrat in copilaria timpurie.

Copilul nu se naste cu frici, exceptie face frica de a cadea si frica de zgomot. Cel putin asa am citit, eu la copilul meu am observat si observ in mod special frica de zgomot. Toate celelalte temeri, frica de straini, de apa, de insecte, de animale si multe altele, ii sunt inoculate treptat de cei din jur, parintii, fratii, bunicii etc. Daca un copil creste intr-un mediu in care se simte iubit, apreciat, incurajat, sprijinit si acceptat, indiferent de ceea ce face, copilul va deveni un adult increzator. Credinta lui despre sine va fi ca este un om valoros, care merita sa fie iubit, care merita sa primeasca lucruri frumoase de la viata.

Copilul crescut intr-un mediu abuziv, de catre parinti care nu stiu ce impact pot avea cuvintele urate si comportamentul violent fata de copil in formarea personalitatii sale, va ajunge sa creada ca este ceva in neregula cu el, chiar de la o varsta frageda. Critica, dezaprobarea sau pedeapsa fizica nu au efectul de a disciplina, ci de a controla, de a manipula, de a supune vointa copilului conform vointei adultului.

Copilul foarte mic nu are capacitatea sa inteleaga de ce este criticat sau pedepsit, el va asimila o informatie si va presupune ca parintii stiu adevarul, ca modul lor de a se purta e ceea ce el merita. Gandul “Nu sunt suficient de bun” va incepe sa ii incolteasca in minte. Un asemenea sentiment de devalorizare personala se va manifesta mai tarziu, in adolescenta, printr-un comportament deviant, prin izbucniri de furie dese, prin depresie, prin lipsa de ambitie.

Copilul mic nu poate gandi ca un adult. Creierul lui nu poate functiona la capacitate pentru ca emisfera dreapta (responsabila de emotii) si emisfera stanga (gandirea logica) nu sunt inca integrate. In primii trei ani de viata, predomina emisfera dreapta, asta inseamna ca ei isi traiesc viata in momentul prezent, logica, responsabilitatile si timpul nu par sa existe pentru ei. De aici si izbucnirile emotionale frecvente, specifice varstei 2-3 ani.

Ceea ce am scris pana acum este un exercitiu propriu de constientizare, un exercitiu de reamintire ca trebuie sa am rabdare cu copilul meu zi de zi, ca trebuie sa-mi infranez izbucnirile nervoase pe cat posibil, ca trebuie sa-i ofer atentia si dragostea mea, indiferent de ceea ce face, indiferent de ceea ce starneste in mine.

Normal ca nu-i usor cand incepe sa tipe in mijlocul supermarketului cu multi ochi atintiti asupra ta, cand iti da cu o jucarie in cap chiar si in joaca, cand arunca mancarea in mod voit, cand umbla la aragaz desi i-ai explicat zile in sir de ceea ce se poate intampla, cand plange cu patos ca vrea masinuta altui copil, cand loveste pisica, cand scuipa, cand iti zgarie frecvent o alunita, cand intinde crema pe oglinda tocmai spalata, cand… cand… cand… cand…

Dar, vreau sa imi reamintesc de fiecare data ca nici lui nu-i este usor sa creasca, ca are un creier in plina perioada de formare, ca atunci cand e suparat si furios logica nu va functiona ci o abordare calma si blanda, ca are o nevoie enorma de a fi iubit,  ca e natural si normal sa vrea sa incerce si experimenteze.

Dar, nu inseamna ca o sa inchid in seif regulile cu privire la respect, pana cand va creste. Voi opri de fiecare data comportamentul nepotrivit precum lipsa de respect, lovirea sau aruncarea cu lucruri, dar ii voi oferi bratele mele pline cu iubire drept colac de salvare care sa-l salveze din marea de emotii.

Spuneti-mi va rog, voi cum faceti sa va fie bine?

Daca v-a fost de ajutor acest articol nu uitati sa dati Share, iar pentru a fi la curent cu articolele viitoare dati Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului !