Orice parinte ar renunta bucuros la a se mai lupta cu propriul copil, la a-l mai certa, ameninta, pedepsi, orice parinte ar dori sa-l determine sa comunice si sa coopereze, daca ar sti cum sa procedeze. Aceasta este dorinta oricarui parinte. Aceasta este dorinta mea. Aceasta cred ca e si dorinta ta cel care citesti, nu-i asa? E dorinta universala a parintilor.

Insa, toti vrem solutii rapide, pe moment, care sa aiba efect instant intr-o situatie de criza. Face copilul o criza de furie, taman in mijlocul magazinului, vrem ACUM o solutie minune! Se cearta cu fratele mai mare care nu imparte jucaria, vrem imediat o metoda de impacare! Vine de la scoala furios, vrem sa ne povesteasca totul cu lux de amanunte si rapid sa-i treaca supararea!

A creste copii este o cale spre maturizare si evolutie daca avem curajul de a invata mai mult si de a da mai putine lectii.

Acest citat apartine cartii  “Crestem Impreuna – Libertate si bucurie in relatia parinte-copil” de Naomi Aldort pe care tocmai am terminat-o de citit si mi se pare minunat, insumeaza in cateva cuvinte o filosofie de viata. Pentru ca a creste un copil e o lectie permanenta in primul rand pentru noi, oamenii mari. Si cum bine stim, tot ceea ce creste are nevoie de timp: un om, o floare, o relatie!

Nici nu stiu cu ce sa incep 🙂 O sa spun pentru moment: primul titlu pe care i l-as spune unei persoane care m-ar intreba acum ce carte de parenting i-as recomanda sa citeasca ar fi clar acesta: “Crestem Impreuna – Libertate si bucurie in relatia parinte-copil” de Naomi Aldort. Pentru ca, fara nicio exagerare, mi se pare cartea cel mai coerent dozata din punct de vedere al ideilor exprimate, al recomandarilor, al aplicabilitatii, din tot ce am citit pana acum bineinteles. Chiar daca nu toate ideile exprimate sunt 100% valide, pentru ca fiecare persoana are un mod unic de a intelege viata, de a integra experientele, care tine de educatie, istoric familial, mediu in care traieste, mi se pare o carte foarte buna cu atat mai mult cu cat recomandarile au la baza educarea cu si din iubire.

“Crestem Impreuna – Libertate si bucurie in relatia parinte-copil” de Naomi Aldort este, asa cum ii spune si numele, o carte care promoveaza comunicarea blanda, nonviolenta, libera si plina de frumos intre parinte si copil. O carte care respecta dreptul fiecaruia atat parinte cat si copil de a trai in libertate si armonie. O carte care indeamna parintii sa-si pretuiasca copiii, sa aiba incredere in ei, sa-i aprecieze pentru ceea ce sunt, sa le respecte trasaturile unice, individualitatea.

Naomi Aldort vine cu ceva nou. Ofera in cartea ei o formula de comunicare blanda si totodata o metoda de introspectie, diferita de stilul traditional in care majoritatea am crescut, denumita S.A.L.V.E. Iata, pe scurt insa, cum ne indeamna Naomi Aldort sa procedam in momentul unei crize relationale.

S – Separati-va de comportamentul si emotiile copilului. Acesta e pasul cel mai dificil deoarece este necesar mult exercitiu. Pentru ca e nevoie de un discurs interior si de o analiza a propriilor ganduri. Ce trezeste in tine reactia copilului? Furie, ingrijorare sau critica? Observa starea in care te aduce aceste ganduri, doar analizeaz-o. Apoi, imagineaza-ti ca nu mai esti in starea respectiva, cum i-ai raspunde copilului la situatia in cauza?

A – Atentie indreptata catre copil. Odata ce ai reusit sa elimini gandurile care iti afecteaza modul obiectiv de a privi situatia, acorda-i atentie copilului si problemei sale.

L – Lectia de ascultare a copilului. Exact asa, asculta ce are de spus copilul. Daca inca nu se exprima in cuvinte ci doar nonverbal, ofera atentie manifestarilor sale pentru a se simti inteles.

V – Validati sentimentele copilului. Ascultarea si validarea sunt ingredientele iubirii, in aceasta etapa a comunicarii nu trebuie sa te influenteze propria perceptie.

E – Transmiteti-i forta copilului. Un copil care se simte sustinut si acceptat, este un copil capabil sa gaseasca solutii la problemele care il deranjeaza.

Bineinteles ca nu e usor sa actionam in modul descris mai sus intr-un acces de furie al copilului, de exemplu in mijlocul unui restaurant. Obiceiurile si vechile tipare de comportament se vor schimba in timp si cu multa practica. Tocmai de aceea in acest prim pas, trebuie sa fim blanzi si cu noi, parintii.

Incepeti prin a face o intelegere personala: cand sunteti suparati, nu rostiti primele cuvinte care va vin in minte, pentru ca acelea sigur vor rani pe cineva. […] Daca ati incercat vreodata sa invatati o limba straina, sa cantati la un instrument complicat sau sa dobanditi orice alta abilitate dificila, stiti deja ca e nevoie de timp si de repetitie pentru a te simti stapan pe orice. Practica nu aduce perfectiunea ci instaureaza permanenta.

Ca sa va faceti o idee despre ce contine cartea, o sa va spun exact capitolele ce cuprind aceasta carte: Cap 1 Cuvinte care vindeca si apropie  si Cum intelegem comportamentul copilului (Cele mai importante cinci nevoi ale copilului), Cap 2 Iubirea (Nu udam o floare daca infloreste, ci pentru a o vedea inflorind), Cap 3 Afirmarea sinelui (Izbucnirile emotionale ale copilului tau), Cap 4 Siguranta emotionala (Viata alaturi de un copil care actioneaza cu bunatate, nu din teama, ci pentru ca asa alege din proprie vointa), Cap 5 Autonomie si putere (Copiii au nevoie de parinti cooperanti), Cap 6 Increderea in sine (Sunteti oglinda in care copilul isi vede reflexia valorii).

Un capitol care mie mi-a placut pentru ca explica multe dintre angoasele mele din acest moment al vietii lui David, perioada intre doi si trei ani, este Cum intelegem comportamentul copilului. Din aceasta carte am inteles ca actiunile unui copil nu sunt bune sau rele, ci sunt simple expresii ale nevoilor sale emotionale si fizice sau sunt pur si simplu joaca inocenta. Totusi, mintea noastra evalueaza rapid actiunile copilului si, de fapt, raspunsul nostru nu e la adresa copilului, ci la adresa interpretarii pe care noi o dam actiunilor sale.

O cale prin care copilul isi exprima nevoile este prin cereri. Un bebelus isi foloseste plansul si alte indicii fizice, copilul mai mare ne arata care ii sunt nevoile prin comportamente si cuvinte. Raspundeti cererilor copilului prin disponibilitatea de a intrerupe activitatea pe care o efectuati  in acea clipa. Fiti pregatit sa spuneti “da” si sa faceti tot ceea ce este nevoie pentru a-i implini aspiratiile si nevoile. Vasele pot astepta, insa iubirea nu. Telefonul poate astepta, dar iubirea nu. Un vas nou il inlocuieste pe cel spart, dar sufletele ranite raman cu cicatrici. Dezordinea se poate transforma la loc in ordine, dar sentimentul copilului ca este iubit este consecinta observatiei lui ca este mai important decat niste lucruri sau decat un program.

A raspunde prompt nevoilor unui copil nu inseamna ca nu poti conta niciodata pe copil ca va astepta ca parintele sa incheie ce avea de facut. Pe masura ce creste, daca se simte sigur de iubirea voastra, va deveni treptat capabil sa accepte parte din nevoile adultilor. Acordand rabdare acestui proces el va veni in mod autentic din partea copilului. Sa ii lasam lui initiativa, asa incat sa fim siguri ca nu incearca doar sa ne castige dragostea.

Una dintre cele mai frecvente probleme din relatia parinte-copil, un fel de bau-bau al parintilor, este criza de furie sau izbucnirile emotionale ale copilului. Motivul pentru care copilul incepe sa planga de neconsolat, sa se tavaleasca pe jos sau sa loveasca poate de multe ori sa fie extrem de bizar si adesea sa ramana necunoscut. Nu motivul e important in acel moment de criza ci modul nostru de a reactiona. Daca un copil se simte confortabil cu propriile stari emotionale, pentru ca acestea sunt validate de catre parinte si nu face o drama din manifestarea lor, copilul va fi capabil sa mearga mai departe cu usurinta si incredere.

Oamenii se tem de sentimentele dureroase tocmai pentru ca le-au fost negate manifestarile. Negarea emotiilor le-a facut pe acestea sa para inca si mai inspaimantatoare si puternice, iar, drept rezultat, majoritatea adultilor iau sentimentele prea in serios. Prin contrast, cand se simt in siguranta sa se exprime, copiii sunt capabili sa accepte emotiile ca parte a naturii umane. Daca nu ii invatam ca a fi suparat e o problema, ei vor presupune in mod corect ca aceste experiente sunt parte a vietii, ca nu sunt ceva de temut sau de evitat.

Daca un copil ajunge la raspunsuri pe cont propriu, invata sa faca fata dezamagirilor, carora le e cauza, nu victima. Nu mai e nimeni pe care sa-l invinuiasca sau fata de care sa aiba resentimente. E responsabil de ce i se intampla, invata la prima mana ce functioneaza si ce nu. Cand copilul are parte de atentia iubitoare a parintilor, aceste experiente devin pietre de hotar valoroase pe drumul sau catre incredere in sine si implinire.

Un aspect pe care eu l-am asimilat deja in relatia mea cu David si despre care am si scris la un moment dat este plansul. Va povesteam in articolul De ce incurajez plansul baiatului meu, despre faptul ca eu am inteles ca trebuie sa ii accept plansul lui David, ca fac tot posibilul sa-l linistesc, insa niciodata nu incerc sa i-l suprim. Pentru ca eu cred ca exprimarea acestuia nu il va face mai putin puternic, ba dimpotriva il va face sa aiba incredere in mine parintele lui si implicit in el.

Pe masura ce copilul inainteaza in varsta, veti sti in mod cert ce ii provoaca durere, asa incat sa-i puteti valida sentimentele cu mai mare precizie. De pilda, ii puteti spune unui copil care plange pentru ca planul a fost anulat: “Ai asteptat atat de mult sa mergi in parc si a inceput sa ploua.” Tineti-l in brate in timp ce plange, pana a terminat si stitit ca e gata sa mearga mai departe. Daca va da la o parte, stati in preajma lui, atent, disponibil. Uneori parintii imi spun ca vor ca propriul copil sa fie atat de fericit incat sa nu aiba nevoie sa planga. Totusi, incercand sa crestem copii care nu plang, e posibil sa negam o nevoie care e la fel de importanta ca iubirea, hrana, aerul. Ca un rau caruia i-a fost construit un baraj, aceste lacrimi isi vor gasi alte portite de eliberare, prin agresivitate, ticuri, somn, tulburari de hranire si alte manifestari. Oamenii puternici nu sunt cei a caror viata curge lipsita de orice durere, ci aceia care au puterea sa traverseze durerea si sa iasa din aceasta experienta imbogatiti.

Aveti intrebari despre:

Cum ascult furia unui copil?

Cum ma eliberez de teama de limitari?

Cum deosebesc nevoile mele de ale copilului?

Cum ma eliberez de teama de a pierde controlul?

Copilul foloseste crizele de furie pentru a obtine ceea ce isi doreste?

Cum elimin agresivitatea unui copil?

Cum recunosc comportamentul bazat pe teama?

Cum procedez cand copilul “isi uraste fratele“?

Cum se dezvolta sentimentul autonomiei?

Ce este si cum construiesc increderea in sine a copilului? etc

Veti gasi cu siguranta un raspuns in aceasta carte!

Daca vrei sa citesti si alte carti despre cresterea copilului te invit sa citesti articolul Cartile de parenting nu te spala pe creier unde vei gasi recomandarile mele despre cartile pe care le-am citit!

Sa aveti lectura placuta si o relatie bogata in amintiri frumoase alaturi de copilul vostru!

Daca v-a fost de ajutor acest articol nu uitati sa dati Share, iar pentru a fi la curent cu articolele viitoare dati Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului !