Acum un an, cam tot pe vremea aceasta, il tundeam pe David pentru prima data. Ma refer la prima tunsoare serioasa, cu masina de tuns, pentru ca de tunsul bretonului si pe la ceafa ma mai ocupam eu cu forfecuta de bebelusi, din cand in cand 🙂 A trecut un an de atunci, timp in care parul lui David a crescut mai ceva ca Fat Frumos. Fara nicio exagerare, de atunci l-am tot tuns pe David de cel putin 5-6 ori (tot bretonul, tot pe la perciuni si ceafa).

Recunosc, mie imi place cum ii sta lui David cu parul mai lung. Si lui tati, la fel 🙂 Insa, odata venita caldura, nu mai era sub niciun chip sa-l lasam asa, pentru ca transpira puternic si se irita destul de urat. In plus, lui David ii place enorm sa poarte sapca, asa ca micul lui cap cu mult par ar fi avut si mai mult de indurat. Astfel, venise momentul pentru cea de-a doua schimbare de look.

Si la prima tunsoare, cat si acum la a doua, David nu a plans. Nu a fost usor, va povestesc indata, insa a contat enorm ca am avut ajutoare importante. Pentru ca la postarea precedenta am primit  intrebari de la mamici despre cum am reusit sa il tundem pe David la o varsta asa mica, am zis ca in afara de poza lui David cu noua frizura pe care vreau sa o pastrez ca amintire sa impartasesc si experienta noastra reusita.

Si anul trecut, ca si acum, David a fost tuns de o persoana de incredere: unchiul sau, intr-un mediu cunoscut (acasa la sora mea atunci, respectiv acasa la bunici acum). Daca data trecuta, exemplu i-a fost tatal lui, de data aceasta primul s-a tuns tatal meu, asa ca l-a urmarit inainte pe tataie care a stat relaxat si l-a tot invitat sa-l priveasca.

Prima reactie bineinteles ca a fost de negare: “Mami, David nu se tunde… Mami nu veau… Mami nu nu nu“. L-am luat in brate si i-am zis ca voi fi langa el, asa ca ne-am asezat amandoi pe scaun si l-am tinut foarte strans ca sa inteleaga ca nu ii voi da drumul. Unchiul lui i-a adus masina de tuns, i-a aratat-o si l-a rugat sa o incerce in timp ce ii explica cu blandete, ca nu taie, nu doare, nu se intampla nimic rau. Desi initial s-a ferit, a luat-o si a cercetat-o putin. Apoi, cu capul lipit de pieptul meu, a acceptat sa fie tuns.

Fiindca nu voia sa-si dezlipeasca fruntea de mine si la rand la tuns urma bretonul, sora mea a inceput sa se joace cu el. A facut un mic joc de ghicit cu indicii, timp in care el s-a uitat foarte atent la ce jucarii scotea ea dintr-o cutie, curios daca nimereste obiectul ascuns, dupa care pentru ca i se cam golise paharul cu rabdare, i-a facut un mic joc cu un personaj preferat de el. Pentru ca David e fan Spiderman, a luat un Spiderman de jucarie si a inceput sa ii arate miscarile pe care le face in cadere. I-a adus multe zambete 🙂

Increderea in persoana care l-a tuns, exemplul bunicului, faptul ca am fost langa el si i-am validat frica, joaca si distragerea atentiei, rabdarea noastra, toate acestea au contat pentru ca experienta cele de-a doua tunsori sa fie chiar placuta!

Sper sa va ajute experienta noastra si sa va tundeti copilasii daca nu cu zambete, macar fara lacrimi!

Multumim tare mult Lari si Florin ❤

Ne revedem la toamna, din nou cu par mult si lung 🙂

Daca v-a fost de ajutor acest articol nu uitati sa dati Share, iar pentru a fi la curent cu articolele viitoare dati Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului !