Nu-i asa ca una dintre marile frumuseti ale vietii e zambetul acela sincer pe care ti-l arata copilul tau cand te joci cu el? Mai intai zambetul acela de bebelus, cu toata gura deschisa, fara niciun dintisor, care chicoteste si gangureste la fiecare grimasa ciudata pe care o faci, mai apoi hohotele de ras puternice si pline de culoare la orice stangacie intentionata, iar mai tarziu rasul lui personal si plin de intelesuri.

Imi place sa-mi vad si sa-mi aud copilul razand, ca oricarui parinte de altfel. Ma binedispune, ma incarca, ma implineste. De foarte mic, am descoperit ce jocuri ii placeau si ii aduceau zambetul pe buze si profitam la maximum de situatie sa-l vad zambind. Acum la doi ani, joaca are in continuare un rol covarsitor cand vine vorba de rasetele lui David. Desi ii plac jucariile si cu ajutorul lor cream o multime de scenarii amuzante, avem si jocuri fara jucarii, foarte distractive.

Ca tot vine vacanta si poate va inhamati la drum lung cu copii mici, scot din tolba noastra personala de joaca 3 idei de jocuri fara jucarii, pe care le puteti pune in aplicare in diverse locuri:

1 Cum face pisica? Muuuu?

Din gama intrebarilor “Cum face pisica, vaca, broasca sau catelul?“, jocul intrebare-raspuns ii aduce mereu zambete lui David daca introduc un stimul nou: o eroare. Dialogul nostru e ceva de genul: “David, cum face pisica? Muuuu?” “Nu mami. Miauuu” “Cum ai spus? Meeeeee“, “Nu mami, miauuuu” si continuam pana nu mai gasesc derivate. Apoi trecem la alt animal.

Pe el il amuza teribil stangacia mea, ii confera putere si incredere de sine, il face sa simta ca el detine controlul jocului, pentru ca stie care e varianta corecta.

2 Ce masina vine?

Este un joc inventat in timp ce stateam impreuna cu David in masina, in parcare, si il asteptam pe tati. Ca sa treaca timpul mai repede, incercam sa ghicim ce culoare are masina care vine. L-am jucat de mai multe ori si in trafic pe DN1 in timp ce mergeam catre bunici, ghicind culoarea masinii care ne depaseste. E un joc super simplu, dar care ii place lui David din doua motive: pentru elementul surpriza si pentru ca adora masinile.

3 Harjoneala si luptele

Nu conteaza ca e baiat sau e fata, linistit sau energic, orice copil obtine un beneficiu de pe urma jocului fizic cu un adult, in principal cu parintele. Un copil are nevoie sa se harjoneasca pentru a-si testa forta fizica, pentru amuzament si pentru a-si controla agresivitatea. Am citit despre, am testat cu nepotii si cu propriul copil, e foarte adevarata aceasta chestiune.

Ce ii place lui David: skandemberg, joc imaginar cu pistoale sau sabii, lupta corp la corp si tavalitul pe covor. Bineinteles, ca la inceputul acestui joc vor exista multe stangacii de ambele parti, uneori chiar lovituri accidentale, insa dupa cateva experiente, copilul devine un bun cunoscator si va respecta regulile, iar adultul mai relaxat si mai natural in miscari. A trebuit sa ii repetam lui David de multe ori (si inca o mai facem uneori) ca regulile sunt: fara palme peste fata, muscaturi si tras de par. Cat e mic, copilul nu-si cunoaste limitele si nici impactul unei lovituri, insa trebuie invatat. Odata ce prinde ideea, jocul e de departe un prilej extraordinar de conectare parinte-copil.

Harjoneala nu trebuie inteleasa ca un joc feroce de competitie, asa ca daca sunteti suparati sau nervosi, evitati sa jucati acest joc. Pentru noi e mai degraba un joc de conectare si dezmierdare, care se lasa cu multe pupicuri si imbratisari. Pentru ca la varsta lui David, o portie buna de harjoneala nu are nimic de-a face cu victoria sau infrangerea, ci doar cu mult joc fizic, vindecator.

Sa aveti voie buna la joc!