Ce fac pentru a-mi fi bine ca parinte


De 27 de luni sunt parinte. De atunci, pot spune ca am inceput un proces de cunoastere si autocunoastere, de acceptare si autoacceptare a emotiilor, atat ale mele cat si ale copilului meu. Daca ar fi sa sintetizez in cateva cuvinte relatia noastra as numi-o “carusel emotional”. Pentru ca relatia dintre mine si copilul meu nu este o relatie aseptica, o relatie lipsita de probleme, o relatie perfecta asa cum vad adesea in filme sau in reclame tv sau poate asa cum imi inchipuiam inainte de a naste.

Obisnuiesc adesea sa o numesc in scrierile mele: calatorie. O calatorie cu multe necunoscute. Cu bagaje emotionale greu de dus in spate, cu parteneri de drum in continua schimbare, cu o destinatie imprevizibila, fara o harta exacta.

Am descoperit in schimb mai multe harti ajutatoare. Ele imi ofera indiciile de care am nevoie sa-mi luminez drumul, sa gasesc ruta corecta, sa o iau in directia buna.

O harta care m-a ajutat enorm pana in acest punct al relatiei noastre parinte-copil este cartea sau mai bine spus sunt cartile. Cartile de educatie parentala sunt cele care mi-au oferit de foarte multe ori solutii la probleme, mi-au oferit o perspectiva noua de a vedea lucrurile, m-au determinat sa caut in mine motivul nemultumirii pentru a putea intelege propriile reactii emotionale si conditionari. Am avut zile in care am fost furioasa pe David, fie pentru ca facea nazdravanii la minut, fie pentru ca refuza cu obstinatie mancarea zile la randul, fie ca ma obosea cu rugamintile continue de a ne juca parca la nesfarsit, doar dupa regulile lui.

Datorita acestor carti am inteles ca ingrijorarea despre cum ma descurc in calitate de parinte si anxietatile mele cu privire la viitor sunt bagaje emotionale de care trebuie sa scap daca vreau sa ma bucur de o calatorie linistita. Datorita acestor carti de educatie parentala am inteles ca trebuie sa am incredere in copilul meu, indiferent de varsta, ca trebuie sa iubesc dorintele si preferintele lui unice, ca trebuie sa-l iubesc pe el asa cum este, nu imaginea abstracta a ceea ce mi-as dori eu sa fie.

Datorita lor, am inteles ca atunci cand David plange isi face un bine enorm si ca eu nu trebuie sa fac nimic in afara de a fi langa el, sa-i validez emotiile, sa-i permit sa fie el insusi, pentru a se simti acceptat si inteles. Datorita unor scriitori minunati am invatat sa actionez intr-o maniera productiva, blanda, am invatat si inca invat sa renunt la nevoia de control, de a supune comportamentul lui David conform vointei mele, am invatat sa caut nevoia reala din spatele unei nemultumiri, dar si faptul ca ii ofer un dar important pentru viitor daca il ajut sa accepte o situatie dureroasa, fara sa incerc sa modelez realitatea in favoarea lui.

O alta harta pe care o consult cu mare drag, care imi aduce in primul rand mie un bine si implicit si lui David sunt blogurile de parenting. Dupa ce l-am nascut pe David, am descoperit mamici ca si mine care impartasesc cu multa caldura si generozitate din experienta lor. Ajuta enorm sa empatizezi, sa stii ca intr-un alt colt de lume exista o mamica la fel ca tine care se straduieste sa fie un parinte bun, ajuta enorm sa vezi ca exista oameni cu ale caror ganduri rezonezi, pentru care educatia nu se ghideaza dupa motto-ul “bataia e rupta din rai”. Datorita lor, am inteles ca viata de mamica e un ciclu de sentimente, ca nu exista solutii finale sau permanente, ca e foarte usor sa cazi in capcana de a avea asteptari prea mari de la tine si de la ceilalti. Citesc cu mare placere despre “calatoriile” mamicilor Cristina Otel, Printesa Urbana si Fun Parenting.

Cea de-a treia harta, dar nu cea din urma, sunt bunicii. Chiar daca avem conceptii diferite despre cresterea copilului, chiar daca nu sunt intodeauna de acord cu modul lor de a vorbi sau de a se comporta cu David, m-am convins ca nu exista persoane pe aceasta lume care sa-mi iubeasca mai mult copilul, decat bunicii. Iar David, in preajma lor, parca infloreste ca un boboc de floare . Pentru ca se simte iubit, iar asta ii da putere si libertate sa exploreze.

Ce fac pentru a-mi fi bine ca parinte? Recunosc nevoia de a ma elibera de emotii puternice, daca simt nevoia sa plang o fac fara sa ma simt vinovata, imi acord mie timp si atentie, incerc sa evit vechi tipare mentale limitative pe care le-am mostenit din copilarie. Pentru ca sunt de parere ca David imi va respecta emotiile, va fi bun si generos cu mine, daca vede ca eu am grija de mine, ma respect si ma iubesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: