“Trebuie sa ajutam copilul sa actioneze singur, sa voiasca singur, sa gandeasca singur; aceasta este arta celor ce aspira sa slujeasca spiritul” acesta este crezul dupa care Maria Montessori si-a ghidat cercetarile si munca sa devotata in slujba copiilor.

Anul trecut, am aflat intamplator de filosofia montessoriana, intr-o discutie cu nasa mea, care lucreaza in sistemul de invatamant din SUA si care urma la vremea respectiva o specializare Montessori. (Mersi nasa!)Era prima data cand auzeam acest cuvant, pe care initial nu am reusit sa il retin. Mai apoi m-am intalnit in mod fortuit cu el in mai multe randuri si mi-am amintit de el: am auzit parinti care cautau o gradinita montessori, am vazut jucarii de inspiratie montessoriana, am dat peste carti care recomandau metode de educatie Montessori. Am citit articole care sustineau, dar si articole care combateau educatia montessoriana, fiecare explicand motivul adeziunii sau al ne-adeziunii lor.

Pentru ca am observat ca se lega mult de modul meu de a gandi in legatura cu ingrijirea si educatia copilului, m-am hotarat sa citesc exact ce a scris initiatoarea acestui curent educational – Maria Montessori – ca sa inteleg exact viziunea ei. Exista o multime de carti despre educatia si metodele Mariei Montessori scrise de diversi autori insa eu cred ca se pierde mult din originalitatea ideilor deoarece fiecare autor vine cu o interpretare proprie care in unele cazuri denatureaza ideea de baza. Am gasit online doua carti scrise de ea: Mintea absorbanta si Descoperirea copilului. Mi-a fost usor sa le citesc de pe telefon, in special cand dormea David. (Daca vreti sa le cititi dati click pe fiecare si va trimite direct in site-ul cu cartea online)

De ceva timp, am inceput sa fac impreuna cu David diverse activitati de inspiratie montessori, inclusiv cateva idei preluate de la atelierul de explorare senzoriala (curs care se bazeaza pe principii montessoriene) unde il inscrisesem pe David in septembrie anul trecut. Si am observat ca manifesta interes pentru ele, in unele cazuri chiar entuziasm. De curand o prietena mi-a recomandat un grup pe facebook cu mamici care fac tot soiul de activitati de acest gen. (Mersi Irina!)

O sa va spun ce am aflat eu si de ce cred in genialitatea Mariei Montessori.

Cine e Maria Montessori?

Maria Montessori se naste la 31 august in 1870 in localitatea Chiaravalla, regiunea italiana Ancona. In 1896 obtine diploma in medicina si chirurgie si devine prima femeie medic din Italia. Impresionata de soarta copiilor cu deficiente psihice dintr-un ospiciu din Roma, ia hotararea de a se dedica studiului si cercetarii unor metode rationale de recuperare si de redare a lor ca membri folositori ai societatii, in limitele capacitatilor lor. Astfel, face studii suplimentare de psihologie, psihiatrie si antropologie, putin mai tarziu devenind studenta la facultatea de filozofie a Universitatii din Roma.

Momentul de rascruce in viata Mariei Montessori are loc in momentul in care observa evolutia copiilor cu deficiente mintale care au trecut cu succes examenele publice (citit si scris) in rand cu copiii normali, fara ca observatorii sa poata observa diferente deosebite. Acela este momentul in care decide sa se dedice in intregime studiului metodelor de educatie si instructie a copiilor normali, cu scopul de a elimina piedicile care le franeaza, intarzie sau deviaza normala lor dezvoltare si implinire a personalitatii. Astfel, infiinteaza prima scoala cu principii montessoriene “Casa dei bambini” pentru copiii mici si saraci dintr-un cartier muncitoresc din Roma.

Ce a descoperit Maria Montessori in cercetarile sale?

Maria Montessori a descoperit ca in prima perioada a copilariei, simturile sunt un fel de canale prin care mintea copilului absoarbe elementele din mediul ambiant ca pe o hrana spirituala. Bebelusul are o relatie cu mediul inconjurator diferita de a adultului. Lucrurile pe care le vede nu sunt doar memorate, ele devin parte din sufletul sau, sunt absorbite in subconstient.

In perioada de inceput a vietii (perioada senzitiva), bebelusul obtine informatiile de baza interactionand cu mediul inconjurator, prin cele cinci simturi: auz, miros, gust, pipait, vaz. Lucruri similare afirma si cercetatorii care au studiat fatul in viata intrauterina. Tot ceea ce se petrece cu bebelusul dupa venirea acestuia pe lume devin experiente senzoriale prin care el invata.

Sunt multi care sustin, la fel ca mine, ca cea mai importanta perioada a vietii nu este varsta studiilor universitare ci prima, perioada de la nastere pana la varsta de sase ani. Pentru ca atunci e timpul cand se formează inteligenta omului, unealta lui cea mai valoroasa. Si nu numai inteligenta: totalitatea completa a puterilor sale psihice. Aceasta idee noua a impresionat in mare masura pe aceia care aprofundeaza viata psihica si multi au inceput sa studieze noul nascut si copilul de un an, care este creatorul personalitatii adulte. (Mintea absorbanta, Maria Montessori)

Maria Montessori a observat copiii in activitatile lor spontane, liberi in desfasurare, dandu-le posibilitatea si mijloacele de a trai efectiv viata, pentru a-si dezvalui nevoile si aptitudinile lor care raman ascunse sau reprimate atunci cand ambianta impiedica manifestarea lor spontana.

Copilul din scolile montessori era lasat liber sa aleaga ce obiect voia din sala si sa lucreze o activitate atata timp cat dorea fara sa fie deranjat, grabit, ajutat. In timp, pe baza alegerilor copiilor, au fost retrase acele obiecte care nu ii interesau deloc si au fost pastrate doar cele relevante.

O idee care personal mi se pare extrem de logica este cea legata de folosirea bancilor fixe. Maria Montessori combate folosirea bancilor fixe si prejudecata ca un copil trebuie sa aiba o pozitie speciala a corpului. Imobilitatea si tacerea il impiedica pe copil sa invete “sa se miste frumos”. Scaunele si mesele de dimensiuni reduse mobile dau copilului posibilitatea de a alege pozitia comoda. Daca va face o miscare gresita si va rasturna cu zgomot un scaun el va avea o dovada a incapacitatii sale. Astfel, prin repetarea exercitiului de viata practica i se da copilului prilejul sa se corecteze, sa capete indemanare in miscari si o pozitie adecvata.

Spre deosebire de scolile traditionale unde copiii ascultau si invatau din ceea ce preda educatorul (concepte abstracte), in scolile montessori copilul experimenta efectiv viata: serveau si ajutau la prepararea mesei, faceau ordine si curatenie, plantau legume si flori in gradina, ingrijeau animale etc. “Copilul se poate dezvolta numai prin experienta in mediul sau. Noi numim aceasta experienta: munca.” Conceptul de munca la copii este un concept original al Mariei Montessori, insa nu cu sensul pe care il stim la adulti (acela de posesiune – muncesc deci am), ci ca pe o caracteristica instinctiva a copilului de a sti, de a explora mediul, de a cunoaste (muncesc deci cunosc).

Copiii din scolile montessori explorau voluntar si spontan mediul inconjurator, ca albinele intr-un stup. Astfel ca se bucurau la fiecare descoperire noua ceea ce le oferea un sentiment de demnitate si satisfactie, care ii incuraja sa caute mereu senzatii noi. Partea interesanta vine din faptul ca disciplina aparea in mod natural, fara sa fie impusa (conceptul de disciplina activa). Chiar daca in mediul de invatare montessori se vorbeste mult despre libertatea copilului si auto-invatare, nu inseamna ca este un mediu fara limite. Libertatea copilului are ca limita interesul colectiv. Educatorul are datoria in a-l impiedica pe copil de la tot ce poate jigni sau vatama pe altii.

Copiii traiau astfel o bucurie enorma cand invatau sa faca singuri un lucru, dar la fel de mult se bucurau cand un alt copil reusea sa invete un lucru nou. Nu se nastea sentimentul de invidie pentru ca mediul era unul necompetitiv. Fiecare copil se dezvolta natural, in ritmul lui autentic. Astfel, se stimula dorinta copiilor de a-i invata si ajuta pe altii, de a le pasa de cei din jur si de a respecta mediul in care traiesc.

Educatorul a jucat un rol extrem de important. In primul rand, acesta a inteles ca trebuie sa-si stapaneasca pornirile instinctive de dominare, de autoafirmare. Acesta a inteles inainte de toate ca un copil trebuie in primul rand observat si ghidat atunci cand el are nevoie si nu cand considera rigorile meseriei o impun conform normelor pedagogice.

Educatoarea este asemenea profesorului de gimnastica. Nu este un orator, ci un indrumator. Profesorul explica utilizarea pararelelor sau a barelor, arata cum se manuiesc instrumentele, iar elevii utilizeaza acele obiecte si prin aceasta utilizare isi “dezvolta” puterea, abilitatea si tot ce se poate dezvolta, cand energia musculara este pusa in legatura cu diferitele mijloace pe care le ofera sala de gimnastica pentru a exersa. (Descoperirea copilului – cap X, Maria Montessori)

Din toate scrierile Mariei Montessori reiese cat de mult pretuieste copilul. Autoarea il pune pe un piedestal in cercetarile sale, considerand ca acesta nu trebuie supus sau constrans de vointa adultului, instrainat de esenta umana. In copil exista o dragoste instinctiva de a sti si nu de a se juca fara rost, aici se observa marea demnitatea a sufletului omenesc.

Copilul nu este o fiinta inerta care ne datoreaza noua tot ceea ce poate face, ca si cand ar fi un vas gol pe care noi trebuie sa-l umplem. Nu, copilul construieste adultul si nu exista om care sa nu fie creat de catre copilul care a fost candva. (Mintea absorbanta, Maria Montessori)

Tot ceea ce am citit pana acum despre filosofia montessoriana m-a convins sa investesc in acest sens timpul meu cu David. Am inteles ca un copil se adapteaza la lumea in care traieste prin actiune efectiva, nu prin sfaturi din partea adultului, sfaturi pe care de cele mai multe ori nu le intelege deoarece mintea lui nu e pregatita pentru intelegerea conceptelor teoretice. Copilul are nevoie de libertatea de a lua parte la viata efectiva, de a se implica in activitatile zilnice.

Nu cred insa ca trebuie sa fim habotnici in a aplica principiile recomandate de Maria Montessori sau de autori care au scris carti pe baza ideilor ei. Cred ca un parinte trebuie in primul rand sa-si ofere timp in a-si observa copilul, sa-i permita manifestarea curiozitatii naturale specifice fiecarei varste, sa-l inteleaga, si mai apoi sa-l ajute si sa-l stimuleze in procesul de dezvoltare.

Deschideti-le usa catre cunoastere si sprijiniti-i in explorarea lumii de dincolo de ea!