Explorarea senzoriala a sunetului


David se teme de zgomote. O usa trantita, o cana scapata in chiuveta, un obiect contondent scapat pe jos, un tipat de copil, un scartait de roti, sunetul de la interfon si multe alte sunete mai stridente din mediul inconjurator il fac sa tresara si sa se lipeasca in cateva secunde de picioarele mele.

Am observat acest lucru de cand era mai mic, asa ca multe dintre jucariile lui care scot sunete au cate un plasture lipit in zona cu gauri pentru ca sunetul care iese sa fie mai bland. In urma cu vreo trei luni, unul dintre vecinii din blocul unde locuim a inceput renovarile la un apartament cu doua etaje deasupra noastra. Asa ca fiecare dimineata incepea in zgomote de bormasina si baros.

Venea langa mine speriat, se lipea de piciorul meu si se scutura ca si cand un fior rece i-ar fi strabatut spatele. Daca plecam din camera de langa el, venea intr-o secunda dupa mine. Ceea ce mi-a venit atunci in minte, ca sa-l fac cat de cat sa inteleaga ce se petrece, a fost sa-i spun ca un vecin repara un obiect stricat cu ciocanul asa a invatat si expresia “Poc poc poc“. Asa ca i-am dat un ciocan de jucarie si i-am aratat cum se aude daca “repari” ceva. Ce a urmat dupa, pot s-o numesc apocalipsa obiectelor electrocasnice.

Acestea sunt reparatiile facute cuptorului cu microunde 🙂 Nu au scapat insa “de reparat” nici masina de spalat, nici frigiderul si, mai apoi, nici peretii.

20170131_164910

Acum cateva zile, citind cartea Descoperirea copilului de Maria Montessori, despre care scriam in acest articol am ajuns la capitolul unde se vorbeste de explorarea sunetului. Autoarea mentioneaza in cartea sa ca perioada vietii dintre 3 si 6 ani cuprinde un interval de crestere fizica rapida si de formare a activitatilor psihice senzoriale. La aceasta varsta (si chiar mai devreme), spune Maria Montessori, copilul isi dezvolta simturile, atentia sa fiind indreptata spre observarea ambiantei. Si expune 4 categorii de senzatii auditive care trebuie explorate/invatate/intelese de fiecare copil: tacerea, vocea omeneasca, zgomotele si muzica.

Ea conchide insa ca nu trebuie confundata educatia senzoriala a simtului muzical cu educatia muzicala. Insa, daca educatia simturilor este facuta la varsta in care perioada formativa a inceput, procesul va decurge natural si usor, asa cum simtul mirosului desavarsit al unui bucatar cu experienta il anunta cand painea e gata. Pentru ca dupa cum se stie e mult mai usor pentru un copil sa invete pianul si extrem de greu pentru un adult sa devina pianist.

Ceea ce incerc eu sa fac cu David nu este infrangerea unei temeri, pentru ca pana la urma teama e normala si ne fereste de o sumedenie de pericole, ci intelegerea zgomotelor din jurul lui. Si modul cel mai usor de intelegere al acestora este explorarea lor. Cum? Cu instrumente si jucarii muzicale, cu carti cu sunete, cu orice obiect din jur care poate genera un sunet, cat si cantand, vorbind, ascultand!

Ma folosesc de orice: de zanganitul cutiilor goale in care am pus niste nasturi metalici sau samburi de masline, de lovitul unor sticle, de sunatul in clopotei, de ciocnitul a doua pietre, de ciocanitul in usa, de muzica etc. Asa cum scriam si cu alta ocazie ii place mult jocul LINISTE si GALAGIE (despre imobilitate si tacere) pe care l-am invatat la atelierul de explorare senzoriala si il jucam cu orice ocazie: cad face baie, cand ne luptam cu sabiile, cand ne jucam cu mingiile sau baloanele. Inainte de a-l culca dupa-amiaza am inventat un cantecel cu sunete care in place nespus de tare: suier ca vantul, clipocesc ca ploaia: pic pic, zumzai ca albina, scartai ca o usa ruginita etc 🙂

Daca pana acum eu eram cea care il facea atent la diverse sunete, acum el este cel care ma face atenta la zgomotele din jurul nostru:

Dabid aude un gomot

Mamiii, ceatu…tic tac

Mamiii, abuanta…nino nino

Mamiii, motoiu… brrrm brrrm

Atificii face poc poc a geam” (de la revelion, in fiecare seara, ne zice acest lucru pentru ca vede reflexia lustrei in geamul de la fereastra)

Deci, sa facem GALAGIEEEEE!

20170131_110529

carti-cu-sunete

Turnul cu bile de la Melissa & Doug l-am luat de curand stiind ca este o jucarie de inspiratie montessori. Insa sincer nu ma asteptam sa ii placa atat de mult! E fas-ci-nat!

20170131_110843

20170131_110825

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: