S-a facut o saptamana de cand aud in fiecare dimineata: “niip niip niip“. O saptamana de cand ziua incepe cu framantat, modelat si mai apoi aspirat nisip kinetic. El e bucatarul sef, eu asistenta lui, el e constructorul, eu muncitorul care ii pune la dispozitie materialele de care are nevoie. Joaca incepe de fiecare data la fel, isi afunda manutele lui in nisipul fin si ma cheama sa ma alatur.

Imi intinde formele pe care doreste sa le vada infaptuite in stare nisipoasa. Ma conformez cerintelor lui. Una, doua, trei secunde si pac calul din nisip s-a transformat intr-un mic morman vascos. (Am scris mai demult despre cat de fain e nisipul kinetic, care se modeleaza ca plastilina dar se strica la fel de usor ca nisipul ud. Partea si mai faina e ca nu se usuca niciodata.) Viata necuvantatoarelor din nisip nu dureaza mai mult de trei secunde. Ca sa le pot da o mica sansa la supravietuire cat sa le fac o poza inventez un joc: gaseste masinuta ascunsa. Jocul ii capteaza atentia pentru un moment, cauta masina cu zel si cand o gaseste are un mare zambet pe buze.

Se plictiseste si de forme, si de cautat comorile pe patru roti, si se uita in jur. “Ce sa mai fac oare?” parca vad cum ies cuvintele din capsorul lui cu mult par. Cred ca isi aminteste de atelierul de explorare senzoriala unde toti copiii se urcau cu picioarele in cutia cu nisip sau seminte ca nu apuc bine sa spun “Stai” ca el deja s-a urcat cu totul in ea. Il ajut sa isi dea jos sosetele. Eu imi amintesc ca trainerul ne-a explicat ca e normal, sa-i lasam sa testeze, e modul lor de a explora. Exista atat de multi centri nervosi in talpa incat reactia lor de placere e pe deplin justificata. Nu degeaba in reflexoterapie se foloseste masajul la nivelul talpii.

Il las se se desfasoare si il privesc. Am “sacrificat” un cearsaf de la o lenjerie de pat special pentru aceasta activitate. Sunt convinsa ca a meritat 🙂