Cand o sa ma fac mare…


In copilarie, mi se parea ca timpul trece mult prea greu si asteptam cu nerabdare sa treaca zilele mai repede. Imi amintesc ca intotdeauna asteptam ceva: ziua de nastere, vacanta, inceperea scolii, o sarbatoare anume. Si cand momentele respective veneau, parca nu ma mai bucuram atat de tare, parca o parte din bucurie se consumase in toata asteptarea aceea. Obisnuiam ca toate dorintele si lucrurile frumoase sa le plasez in viitor, asteptand… Credeam ca tot ceea ce urma sa vina are sa fie mult mai bun, mult mai frumos.  “Cand o sa ma fac mare” promitea ca le indeplineste pe toate.

Cand am crescut, am vazut ca lucrurile nu stau deloc asa cum speram. Ca lucrurile sunt mult mai complicate decat pareau atunci in mintea mea de copil. Ca oamenii mari sunt si mai complicati. Si un lucru mi-am promis ca nu o sa fac cu copilul meu. Ca nu o sa-i transmit aceasta credinta falsa ca trebuie sa astepti ca sa te bucuri, ca sa fii fericit. Cat o sa reusesc sa implinesc din ceea ce imi propun, nu stiu. Insa in fiecare zi fac tot posibilul sa ne bucuram, de orice avem ocazia: de o plimbare, de alergat prin casa, de sarit in pat, de o jucarie, de ceva dulce.

Eu sunt modelul lui, asa ca ma dezbrac de “hainele” grele ale trecutului si ma lupt zi de zi cu gandurile mele negative si anxioase. Gandurile urate care rod pe dinauntru si care imi tulbura mintea incerc pe cat posibil sa le dau la o parte. Nu vreau sa mai accept judecati negative fara valoare asa ca evit sa urmaresc stirile tabloid, emisiunile tv de acelasi gen, discutiile sterile. Aleg ca in putinul timp care imi ramane liber sa citesc, sa scriu, sa creez ceva.

Nu fug de tristete, de suparare, de greu sau de urat, ci aleg sa am mai multa lumina si culoare in viata mea. Nu vreau ca David sa-si gaseasca consolare mai tarziu comparandu-se cu cei de langa el, mai putin favorizati de soarta, mai putini norocosi. Sau dimpotriva sa ravneasca sa ajunga intr-un punct doar pentru ca asa-zisele lui “modele” sunt acolo. Vreau ca motivatia lui de a se dezvolta, de a progresa, de a se bucura, sa fie stimulata de dorinta lui de a obtine ceva in mod independent, intrinsec. Nu stiu de ce, dar simt in interiorul meu, ca fericirea se poate invata de mic, si ca trebuie sa te perfectionezi zilnic daca vrei sa faci… performanta 🙂

Chiar daca si acum copilul invizibil mai obisnuieste sa atarne fericirea in cui si sa astepte, e de ajuns sa il privesc pe el, copilul meu, ca sa ma trezesc din visare. El e aici ca sa ma faca sa ma bucur de prezent, de acum. Eu am datoria sa-i ofer sansa sa vada frumusetea vietii, se bucure de lumea inconjuratoare, ca sa o poata schimba intr-o lume mai buna.

20161126_133032

20161126_152127

20161126_152144

20161126_152124

20161126_133441

20161126_133401

20161126_133445

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: