“Crescut intr-o familie cu multe provocari relationale si nenumarate probleme dificile, mereu mi-am dorit sa pot face ceva pentru ca viitoarele generatii sa aiba mai putin de suferit si sa beneficieze cat mai mult de puterea relatiilor – sau mai intens decat am facut-o eu in pruncie.

In adolescenta eram suparat pe Dumnezeu si il invinuiam pentru toate greutatile din copilarie, apoi, dupa ce m-am mai copt la minte, mi-am dat seama ca in aceasta viata am doua alternative: raman nesuferit si manios din cauza a ceea ce am trait si astfel imi asum sa nu cunosc bucuriile vietii; sau accept sa-mi aleg istoria de viata, sa o inteleg si sa descopar cum ma pot folosi de toate aceste experiente negative in asa fel incat existenta mea sa capete un sens.“

Asa isi incepe Gaspar Gyorgy cartea Copilul invizibil pe care am terminat-o de citit intr-un moment predestinat as putea spune, in cele cateva zile petrecute cu David la parintii mei, in casa copilariei mele. Pentru ca despre asta e vorba in aceasta carte, despre o calatorie psihologica in perioada copilariei, despre acceptarea emotiilor, depre intelegere si iertare, despre conectarea la propriul copil interior.

Nimeni nu trece prin copilarie fara a simti uneori frustrarea, neajutorarea, neputinta, si poate chiar mai mult decat atat, durerea si nefericirea. Se spune ca nu ne putem alege familia si nu-i asa, e pe deplin adevarat. Insa datoria fiecaruia dintre noi este sa invatam sa ii iertam pe parintii nostri, sa invatam sa-i iertam pentru ceea ce nu au putut face sau pentru ceeea ce au facut gresit, constientizand ca si noi ca parinti vom face greseli fata de copiii nostri, uneori fara sa ne dam seama. Pentru ca responsabilitatea parintelui nu este aceea de a-i garanta copilului reusita si succesul in viata, ci de a-l asigura ca indiferent pe ce drum va dori sa paseasca el va fi acolo sa-l sustina.

Doar asa vom reusi sa scoatem la lumina ceea ce este cu adevarat bun si frumos in noi, doar asa vom reusi sa traim conectati in prezent, conectati la ceea ce inseamna viata copilului nostru. Parintele trebuie mai intai sa-si asume povestea lui de viata, cu bune si cu rele, cu lumini si umbre, trebuie mai intai sa se iubeasca pe sine, pentru a fi deschis si pentru a intelege trairile copilului.

Imi place cartea Copilul invizibil pentru ca se bazeaza pe invataturile budiste, pe ideea de a trai la momentul prezent, de a fi constient de ceea ce se intampla ACUM (mindfulness) – un subiect despre care citesc in ultimul timp si pe care il simt cel mai aproape de modul meu de a gandi. Imi place pentru ca si eu sunt de acord cu abordarea de parenting prezent, aceea de a trai constient, avand mintea deschisa la nevoile copilului si inima deschisa la emotiile personale. Un parinte care nu se intelege pe sine, nu are cum sa-si inteleaga copilul. Va dori intotdeauna sa-l controleze, sa-l determine sa faca lucrurile in maniera sa si ii va da un fals sentiment de autonomie.

Gaspar vorbeste despre legatura unica dintre parinte si copil si efectele ce izvorasc din aceasta relatie: un copil cu atasament sanatos sau dimpotriva un copil cu atasament nesigur. Pentru ca trauma calatoreste in timp si nu va ezita sa ne saboteze in viata de adult, e cazul ca noi, parintii de acum, sa facem ceva cu aceasta suferinta. Si cel mai usor putem observa propriile dezechilibre emotionale in interactiunea cu oamenii de langa noi. Daca suntem constienti de aceste emotii, daca am invatat sa le recunoastem, sa le acceptam, atunci oprim posibilitatea de a transmite mai departe propria trauma copiilor nostri.

De asemenea, punctul de plecare in formarea unei relatii sanatoase cu propriul copil este intelegerea nevoilor copilului. Gaspar explica in cartea sa in maniera psihologica bineinteles care sunt nevoile esentiale ale copilului pe categorii de varsta:

• primii 2 ani – disponibilitate emotionala si caldura relationala
• primii 3 ani – posibilitatea de explorare, revenire si impartasire
• primii 4 ani – oglindirea, aprecierea, siguranta relationala
• primii 6 ani – primirea de feedback pozitiv, aprecieri verbale, incurajari
• primii 12 ani – apartenenta, stabilirea relatiilor de prietenie si cultivarea relatiilor cu semenii
• primii 24 de ani – cautarea noului, explorarea sexuala, cultivarea intimitatii personale si integritatea personala

Trecutul nostru isi pune o amprenta puternica asupra viitorului copiilor nostri daca fugim cu disperare de nevoile reprimate ale copilului nostru interior. Copilul interior isi va gasi linistea doar daca ii acordam atentie, daca vorbim cu el, daca vorbim despre el. Trebuie sa ne intoarcem catre el cu iubire, grija si respect pentru a-l elibera de fantomele trecutului. Nu e usor, dar de dragul copiilor nostri, trebuie sa ne gasim motivatia sa o facem.

“Iar pe tine cel ce ai citit povestea mea, te rog sa-mi promiti ca vei incerca sa te uiti  la emotiile tale cu blandete,  sa le spui pe nume, sa le primesti in casa sufletului tau, si sa inlocuiesti conceptia <<nu trebuie sa simt>>, cu <<ce bine ca simt asta inseamna ca inca sunt viu>>”

Si copilul invizibil din interiorul meu isi face adesea simtita prezenta. Il simt atunci cand imi este teama, cand imi este rusine, cand sunt furioasa, cand sunt trista, cand sunt vulnerabila, dar si atunci cand rad cu pofta, cand ma joc cu David, cand mananc o prajitura buna sau cand citesc. Nu sunt intotdeauna de acord cu ceea ce ma face sa simt, insa promit sa invat sa-l accept, sa-l iubesc.

Multumesc Gaspar!