Nazbatiile copilului de 1 an si jumatate


20160827_103518

Astazi a desenat pe peretele din hol, ieri mi-a aruncat telefonul la cosul de gunoi, alaltaieri a aruncat cateva masinute in wc, cu o saptamana in urma stergea parchetul cu tricoul cu care urma sa-l imbrac pentru a pleca la bunici… Si seria nazbatiilor lui David continua. Cam de cand a inceput sa mearga in picioare. Si cam tot de atunci curiozitatea lui a inceput sa se manifeste… in mod creativ 🙂

Imi aduc aminte cum, inainte de a-l avea pe David, ma uitam la peretii si mobila “redecorate” ale famiilor cu copii, cu o urma de dezaprobare. Mi se parea ca acei parinti nu stiu sa-si impuna autoritatea, sa impuna limite. Astazi insa, imi dau seama ca limitele pe care trebuie sa le impunem copilului trebuie sa fie rezonabile, adaptate nivelului de intelegere al copilului, iar autoritatea de care dam dovada trebuie intelept gestionata pentru a nu le inhiba creativitatea, spiritul de initiativa, dorinta de explorare, increderea in sine.

20160825_155931

Cu David, fiecare zi aduce o noua provocare. In fiecare zi imi testez elasticitatea nervilor 🙂 Fiecare zi il aduce pe “NU”. “Nu rupe frunzele plantei”, “Nu desena pe perete!” “Nu rupe paginile cartii!” Nu arunca masinutele in televizor!”, “Nu scoate hainele din dulap!“Nu murdari oglinda!”

Am tot citit despre cum trebuie inlocuita negativitatea din comunicarea cu copilul cu expresii care sa-i dezvolte empatia, de genul “Daca arunci cu masinuta in televizor acesta se va sparge si mami se va supara foarte tare” 🙂 Credeti-ma ca e greu sa faci asta cand vezi cu ce viteza zboara o masinuta direct spre televizor, cand vezi pasta de dinti intinsa pe oglinda de pe hol exact inainte de a iesi din casa sau ceasca de cafea varsata direct pe covorul deschis la culoare pentru ca…surpriza baiatul tau a invatat sa se catere 🙂

Incerc insa zi de zi sa fiu rezonabila in cerintele si rugamintile catre David, insa imi dau seama ca exista diversi factori care nu ne prea ajuta: spatiul mic, timpul petrecut doar cu mine, imposibilitatea de a fi langa el permanent sau de a iesi afara atunci cand el isi doreste etc. Solutia la care eu am ajuns este sa nu mai fac atata drama din nazbatiile lui. Daca nu face ceva care ii pune sanatatea in pericol sau daca nu strica intentionat obiecte importante, incerc pe cat posibil sa iau lucrurile cu calm si relaxare. Pentru ca nu-mi doresc sa cresc un copil cu “mainile la spate”, intr-o casa in care jucariile stau frumos asezate in cutii, in care ciucurii de la covor sunt aranjati mai ceva ca linia orizontului iar pernele de pe canapea stau perfect aliniate ca soldatii in lupta. El este mai important decat orice lucru material din casa si nu imi doresc sa traiasca “drama vazei de cristal sparte” ca in copilaria mea.

E limpede ca lumina zilei ca prea curand nu voi avea o casa ordonata si aranjata ca in reviste. E si mai clar ca lucrurile nu vor mai sta in locurile unde stateau odinioara cu toate sistemele de securizare pe care le-am achizitionat. M-am obisnuit ca zilnic oglinda de pe hol sa aiba urme de pupicuri si amprente, sa gasesc jucarii de toate dimensiunile imprastiate peste tot, sa pun de mai multe ori pe zi in dulap incaltamintea, hainele, oalele si castroanele.

Sunt constienta ca acestea sunt compromisurile pe care e nevoie sa le fac daca vreau sa ma spal cat e necesar pe dinti, sa-mi pot da cu un strop de rimel, sa-mi pot prepara cafeaua folosindu-ma de ambele maini… dar mai ales sa am un copil fericit!

Pana la urma, ce-i mai important in viata?!?

20160607_184420

20160607_184415

20160827_103533

20160827_103534

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: