Am citit destule carti de puericultura pana acum, cand David are 1 an si jumatate. Si printre multe altele, am inteles cata nevoie are un copil de joaca. Un copil nu are nevoie doar de hrana si iubire, copilul are nevoie de joaca, pentru ca e modul cel mai usor prin care el exploreaza si invata despre lumea in care traieste.

De cand am aflat ca voi fi mama mi-am dorit sa creez o legatura stransa cu David. Atasamentul dintre mine si el s-a produs instinctiv as putea spune de cand l-am pus la san pentru prima data. Insa, odata cu trecerea timpului, ce am simtit ca ne leaga strans, intr-o lume parca doar a noastra, a fost joaca.

Inca de la o varsta foarte mica am inceput sa ne jucam. I-am cantat cantecele, l-am gadilat, i-am zornait jucarii si le-am imitat sunetele, am dansat, am facut tot felul de mutrite haioase. Ma topeam de iubire cand ii auzeam rasul zgomotos de bebelus. Odata ce a crescut am trecut la harjoneala care ii place maxim de tare, la citit din carticele, la pasat mingii, la construit cladiri din cuburi. Acum ne jucam cu masini, cu animale, inventam povesti cu jucariile de plus, facem magie, coloram si desenam cu creta.

Cand mergem in parc, pasim din nou pe un taram de joaca. Exploreaza fiecare loc de parca l-a vazut pentru prima data si se bucura la fiecare pas. Il las sa colinde, sa incerce si sa simta. Cand observ ca nu are vreo idee ce sa faca ii arat, ca de exemplu intr-una din zilele trecute, cand i-am dat o piatra sa bata in clopote pentru a auzi sunetele diferite pentru fiecare culoare si dimensiune in parte.

In fiecare zi jocul ma salveaza de la negociere pentru lucruri firesti. Daca la inceput era cat de cat usor sa ii dau sa manance, sa ii tai unghiile, sa ii schimb scutecul… acum e mult mai dificil. Asa ca unghiile sunt mancarica pentru animalele de la ferma, schimbatul de pampers vine la pachet cu un cantecel si un gadilat, imbracatul hainelor il asociem cu “cucu bau”, spalatul pe maini e parte din magie cu sapun albastru si boom… clabuc alb.

Nu e usor intr-adevar, pentru ca uneori sunt obosita, suparata sau plictisita, insa am observat ca asa economisesc timp si imi salvez neuroni 🙂 decat sa incerc sa-i argumentez de ce e bine sa facem anumite lucruri. Are totusi 1 an si jumatate…

Unii dintre voi s-ar putea sa nu poata sa-si lase deoparte spiritul competitiv sau nevoia de a detine controlul, altii s-ar putea sa se simta stingheri sau din contra sa justifice ca nu au timp sau ca sunt prea obositi. Va recomand cu caldura sa incetati sa va mai gasiti scuze si sa incetati sa va “jucati” dupa regulile impuse de voi. Jobul copiilor de zi cu zi este joaca, tratati-l cu seriozitate si respect. Asezati-va pe podea langa ei si lasati-va ghidati de imaginatie. Indiferent de varsta copilului!!!

Veti fi surprinsi de cata buna dispozitie puteti avea parte si mai ales cata iubire veti observa in privirea copilului vostru.