Am multe reprosuri in suflet cand vine vorba despre copilaria mea. Un lucru insa nu am cum sa le reprosez parintilor: libertatea de a explora si de a alege. Libertatea pe care o aveam in a cerceta orice colt al casei si de a cotrobai prin orice dulap, libertatea de a hoinari pe strada, libertatea de a ma juca alaturi de cine voiam, libertatea de a alege ce vreau sa fac intr-o zi.

Copiii din ziua de azi traiesc intre limite si restrictii, orare si programari, recompense si pedepse. Primesc prea mult din ce inseamna material si prea putin din ce inseamna emotional. II evaluam, ii comparam, ii punem sub lupa conditionarilor actuale si le lasam prea putin controlul propriei vieti.

Imi aduc aminte ca in copilarie, decizia de a alege ce fac intr-o zi imi apartinea (excluzand bineinteles mersul la scoala si invatatul). Ora la care imi faceam temele, timpul pe care il petreceam la joaca, cum si cu cine ma jucam, erau alegeri personale. Daca ar fi sa ma gandesc de cate ori mi-au controlat temele, cred ca degetele de la o mana ar fi suficiente. Si asta imi aduc aminte ca imi dadea incredere in faptul ca sunt capabila sa iau o decizie si bineinteles ma facea responsabila pentru actiunile mele.

Nu spun ca sunt de acord cu educatia din acea vreme, insa cred ca un aspect pozitiv al acelor vremuri, era acest tip de libertate. Astazi, in schimb, intr-o societate asa zis libera, noi parintii alegem pentru ei aproape orice. Le dictam modul de a se imbraca, le oferim jucariile care ni se par noua ca sunt “benefice” in educatia lor, le controlam excesiv alimentatia, le “recomandam” activitatile la care credem noi ca ar putea face performanta, in multe cazuri ii sfatuim pana si cu cine sa se imprieteneasca. Nu mai iau in calcul: numele si credinta. Cum ar fi daca ar fi posibil sa-si aleaga propriul nume, un al doilea nume ales de catre ei, la varsta la care ar fi capabili sa o faca? Oare ce nume si-ar dori?

Ne dorim copii liberi in gandire, autentici, insa le controlam fiecare pas. Am ajuns sa ii protejam excesiv. Avem o falsa impresie ca le dam libertate, insa in definitiv intr-o forma sau alta copilul alege ce vrea parintele. De cate ori nu i-ati spus copilului “Intre cuburile de plastic si masina rosie, eu as alege cuburile pentru ca sunt mai usor de transportat, insa tu alegi?” E logic nu-i asa, ca in majoritatea cazurilor copilul va alege ce i-a transmis parintele, oferindu-i falsa impresie ca a fost de fapt decizia lui.

Cred ca in anumite circumstante e bine sa le dam fraiele propriilor vieti, sa le dam voie sa faca alegeri indiferent de consecinte, sa le dam ocazia sa simta ce inseamna responsabilitatea, sa le permitem sa greseasca, sa le permitem sa capete adevarata incredere in fortele proprii.

Maine e 1 iunie Ziua Copilului! Nu cred ca o jucarie ii va face mai fericiti! Daca aveti un copil care poate decide, dati-i voie sa ALEAGA! Spuneti-i de dimineata ca e ziua in care poate sa aleaga ce doreste! Sa aleaga cu ce sa se imbrace indiferent cat de caraghios vi se pare, cu ce si cu cine sa se joace, sa aleaga ce vrea sa manance, sa aleaga programul tv preferat, muzica preferata, activitatea preferata… Spuneti-i ca este LIBER!

Oare ce va alege copilul tau? 🙂

La multi ani si la multe bucurii!!!