Vise placute in umbra lunii


luna desen

E trecut de 22.30, ora la care David adoarme de obicei. Desi pare epuizat si se poticneste la fiecare pas, nu vrea sa se culce. Raman singura cu el in camera, sting orice sursa de lumina, ca sa nu-i distraga nimic atentia, si ne asezam amandoi in pat. Doar luna isi mai face simtita prezenta de la fereastra, emitand umbre pe tavanul camerei. David mi le arata cu mana, vorbind pe limba doar de el stiuta. In ultima perioada, observa orice mica umbra aparuta timid in casa. Imi da senzatia ca nu-i plac, pentru ca imediat ce le observa ma tine strans de mana, ca nu cumva sa plec de langa el.

In soapta, incep sa-i vorbesc. Ii vorbesc despre luna si soare, despre nori si stele, despre cer si pamant. Ii povestesc incet, despre universul in care traim cu totii, despre faptul ca exista multe lucruri noi pe care le va cunoaste cu timpul, despre cata nevoie avem unii de altii: oameni, animale, plante, astrii ceresti. Ii mai spun ca luna si soarele sunt importanti pentru pamant, pentru toti, inclusiv pentru el, pentru a fi vesel si sanatos. Ii aduc aminte de ploaia pe care a vazut-o zilele trecute, cand i-am scos manuta pe geam sa o simta in propria palma, cand a vazut cum cade din cer in stropi mari sa ude copacii care au nevoie de apa… asa cum vrea si el atunci cand ii este sete.

Ii spun ca ceea ce vede pe perete sunt umbre, nu e nimic de care sa ii fie frica, nimic care sa-i faca rau.

Nu stiu daca ma intelege. Observ doar ca ma asculta cu foarte mare atentie. M-am obisnuit sa ii vorbesc ca unui adult, pentru ca am remarcat ca e mai receptiv. Exceptie fac momentele cand ne jucam cu jucariile si ne imaginam tot felul de lucruri. Se uita la mine cu ochii lui rotunzi si negri, in timp ce suzeta i se misca sacadat. Imi atinge cu manuta lui mica fata si ma mangaie. Ii dau un pupic si o tin strans in mana mea, aproape de buze, ca sa o sarut printre cuvintele din ce in ce mai putine si din ce in ce mai soptite. II spun ca il iubesc, ca este baietelul meu puternic si ca ne asteapta o calatorie lunga impreuna.

Pleoapele i se inchid incet. Povestea cu astrii ceresti s-a incheiat. Doar mana mea ii mai mangaie usor fata luminata subtil de luna. A adormit. E atat de frumos cand doarme. E atat de senin.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: