Mami citeste: Conceptul Continuum – de Jean Liedloff


Basic CMYK

Inainte de a incepe sa va povestesc despre aceasta carte, o sa va spun ca pe tot parcursul citirii ei, am avut impresia ca autoarea imi povesteste personal experienta celor doi ani petrecuti in America de Sud, alaturi de tribul Yekuana. Am vizualizat cu ochii mintii scenele descrise in carte despre perioada petrecuta intr-o societate de mult timp uitata, de mult… pierduta.

Conceptul continuum – in cautarea fericirii pierdute, de Jean Liedloff, este o carte cu un mesaj deosebit de puternic. As spune ca laimotivul acestei carti este importanta “etapei in brate”, purtarea in brate a bebelusului cat mai mult timp, despre dormitul alaturi de el, despre implicarea acestuia inca din frageda pruncie in activitatile de zi cu zi ale parintelui. Nu este o pledoarie despre intoarcerea la viata din jungla amazoniana, pentru ca logic ca asa ceva este imposibil, ci despre intelegerea nevoilor de baza, despre intelegerea lucrurilor cu adevarat importante din viata unui om. Am ajuns, ca societate, intr-un punct in care nu mai reusim sa ne gasim fericirea. O cautam in tot felul de placeri de moment, de lucruri fara valoare, dupa care ne reintoarcem in abisul din care am plecat.

Suntem acum aproape ingenunchiati de catre minte; simtul nostru innascut legat de ce e bun pentru noi a fost asa de tare subminat, incat deabia mai suntem constienti de functionarea sa si nu mai putem distinge impulsul original de unul distorsionat.

Sistemul nostru de valori s-a modificat atat de mult incat nu mai stim ce ne dorim cu adevarat, ci am ajuns sa ne intrebam ” ce ar trebui sa ne dorim”. Publicitatea in ciuda beneficiilor ei ne face un deserviciu major: ne indeparteaza de ce este autentic in noi si ne face sa traim intr-o orbire colectiva. As putea da o sumedenie de exemple, insa ceea ce imi vine in minte, e un lucru cu care ma confrunt eu in prezent: cumpararea de lucruri destinate ingrijirii copiilor absolut inutile. [Promit sa scriu la un moment despre lucrurile inutile pentru bebelusi pe care le-am achizitionat, doar pentru ca am vazut reclame extrem de convingatoare.]

Bebelusii au devenit dusmanii care trebuie invinsi de catre mame

Cand am citit acest paragraf recunosc ca am trait o emotie puternica, oarecum incarcata de vina. Mi-am recunoscut una dintre prejudecatile cu care am crescut. Poate si voi ati auzit expresia “Copiii trebuie iubiti doar atunci cand dorm pentru ca altfel se rasfata“. Si va marturisesc ca la inceput am avut tendinta de a urma acest , sa-i spunem indemn, insa enorma dragoste pe care i-o port lui David m-a oprit din fericire la timp. Am incercat de cateva ori sa-l las in patut sa planga, pentru ca traiam cu impresia ca “ma manipuleaza”. Acum sunt de cu totul de alta parere, insa va las sa cititi paragraful in care Jean Liedloff descrie atat de bine o situatie cu care se confrunta multe mamici:

Orele de veghe ale nou-nascutului trec cu dor, tanjire si asteptare interminabila ca armonia sa inlocuiasca vidul tacut. Pentru cateva minute pe zi, tanjirea lui este suspendata si dorinta lui teribila, sfasietoare de a fi atins, tinut si plimbat este eliberata. Mama lui este una, care dupa multa consideratie, a decis sa-i permita accesul la san. Il iubeste cu o tandrete cum nu a mai cunoscut vreodata. La inceput, ii este greu sa-l puna jos dupa hranire, mai ales ca plange atat de disperat cand o face. Dar e convinsă ca trebuie, i-a spus mama ei (si ea ar trebui sa stie) ca daca-i cedeaza acum va fi rasfatat si-i va da batai de cap mai tarziu. Vrea sa faca totul corect; simte pentru un moment ca mica viata pe care o tine in brate este mai importanta decat orice pe lume.

Suspina si-l pune incet in cosul lui, decorat cu ratuste galbene care se asorteaza cu intreaga camera. A muncit din greu sa o decoreze cu perdele pufoase, cu covor in forma unui panda gigant, cu dulapior alb, cu cadita de baie si cu masa de schimbat dotata cu pudra, ulei, sapun, sampon si perie de par, toate facute si impachetate in culori potrivite speciale pentru bebelusi. Pe pereti sunt poze cu pui de animale imbrăcati ca oamenii. Comoda cu sertare este plina cu bluzite de corp, salopete, botosei, caciulite, manusele si scutece. Mai este si un miel de plus stand intr-o pozitie ciudata si o vaza cu flori – care au fost taiate de radacina lor, ca si mama lui „iubeste” florile.

Ea aranjeaza pieptarasul bebelusului si-l acopera cu o panză brodata si cu o patura purtand initialele lui. Le observa cu satisfactie. Nimic nu a fost precupetit pentru perfectionarea camerei bebelusului, desi ea si cu tanarul ei sot nu-si pot permite inca sa cumpere toata mobila necesara in restul casei. Se apleaca sa sarute obrazul matasos al bebelusului si porneste catre usa cand primul tipat de agonie zguduie trupul lui. Incet, ea inchide usa. I-a declarat razboi. Vointa ei trebuie sa triumfe asupra vointei lui. Prin usa aud sunete ca ale cuiva care este torturat. Continuum ei le recunoaste ca asa si sunt. Natura nu emite semnale clare ca cineva este torturat decat daca este cazul. Este exact atat de grav cum se-aude.

Ea ezita, inima il trage catre el, dar rezista si-si vede de drum. Tocmai a fost schimbat si hranit. Ea este sigura ca nu are de fapt nevoie de nimic, asadar il lasa sa planga pana la extenuare.

El se trezeste si plange iarasi. Mama lui se uita prin usa sa se asigure ca este la locul lui; incet, in asa fel ca sa nu trezeasca in el nicio speranta falsa de atentie, inchide usa din nou. Se grabeste in bucatarie, unde gateste si lasa acea usa deschisa ca sa auda bebelusul, in caz ca „i se intampla ceva”.”

Cu totii avem nevoie de contact uman, cu atat mai mult un copil abia nascut care timp de 9 luni a fost “lipit” de mama lui. Timp de 9 luni a vibrat cu mama lui la fiecare respiratie, la fiecare pas, la fiecare zambet, la fiecare planset, ca deodata sa-l “rupi” de acolo unde-i ii este in mod natural locul: “bratele mamei sale”.

“Treaba bebelusilor aflati in brate este de a avea experiente care sa il pregateasca pentru dezvoltarea ulterioara inspre autonomie. A fi martor si a participa in mod pasiv la acele evenimente uimitoare, violente si totodata amenintatoare care sunt norma zilnica a unui bebelus aflat in bratele unei mame ocupate sunt caramizi esentiale pentru construirea increderii in sine. Reprezinta o parte importanta a substantei din care se formeaza simtul sinelui.”

De la 7 luni, David doarme cu noi in pat. A fost o decizie luata in urma faptului ca incepuse sa se trezeasca de multe ori, sa se foiasca in patutul lui, sa planga des in timpul noptii. Nu a fost o decizie usoara deoarece somnul pentru mine era momentul in care ma deconectam, momentul meu de respiro. Insa, nu regret o clipa decizia luata. Ba dimpotriva, ma bucur ca am facut acest pas… la timp. Chiar de curand am trait o senzatie ciudata cand vecina m-a intrebat daca David mai doarme in patut. Cand i-am raspuns ca “Nu”, mi-a spus “Acum nu mai scapati de el“. HELLO!!! Dar, cine vrea sa scape de el, cand e atat de frumos sa-i auzi respiratia, sa-i simti mirosul pielii de bebelus, sa-i vezi zambetul linistit de pe fata…

As avea atat de multe de scris despre aceasta carte insa va las pe voi sa o descoperiti, sa-i deslusiti intelesurile, sa-i aflati mesajele.

Pot sa consider doar atat: ca este o lectura “obligatorie” inainte de a avea un copil. Si chiar daca nu este o carte despre cum sa cresti un copil, este o carte care te poate ajuta sa fii un parinte mai bun. Spun lucrul acesta pentru ca te ajuta sa intelegi nevoile reale ale unui copil, fara sa te conformezi normelor sociale sau prejudecatilor dobandite de la parintii nostri. Eu am citit cartea acum cand David are 1 an, insa din fericire sunt lucruri pe care le-am facut in mod natural si intuitiv. Dar, sunt si aspecte pe care mi-as f dorit sa le stiu dinainte.

In final, mai citez un singur paragraf care concluzioneaza exact ceea ce simt vis-a-vis de aceasta carte:

Consider ca marea majoritate a mamelor isi iubesc cu adevarat copiii, insa ii frustreaza de o experienta atat de esentiala pentru fericirea lor numai fiindca nu au nicio idee despre cat de tare ii fac sa sufere. Daca ar intelege agonia bebelusului lasat sa planga in patut,, dorul lui grozav si consecintele acestei suferinte, efectele deprivarii asupra personalitatii lui si asupra potentialului de a-si face o viata satisfacatoare, nu ma indoiesc ca s-ar lupta din rasputeri ca sa nu fie lasat singur nici pentru un minut.”

Enjoy!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: