Mamica masterchef


ceas bucatarie

Sper ca titlul meu nu v-a indus in eroare pentru ca nu sunt eu mamica masterchef. Dar m-am gandit totusi sa nu folosesc in titlu o negatie, ca si-asa il folosesc pe “Nu” atat de des cu baietelul meu curios si nazdravan, incat parca m-am transformat in “fetita care l-a luat pe NU in brate”.

De cand David a inceput sa mearga in picioare, plimbarile noastre au trecut la o alta etapa: mersul in parculetele de joaca pentru copii. Si cum avem un astfel de parc chiar in fata blocului, ne bucuram de o iesire in aer liber cat de des ne permite vremea. Slava Domnului, vremea ne-a permis sa iesim aproape in fiecare zi.

Intr-un astfel de loc pentru copii este imposibil sa nu intalnesti cel putin una doua mamici cu copii de aceeasi varsta ca si David: 1 an si 1 an si cateva luni. Si la fel de imposibil este sa nu intru in discutie cu ele, pentru ca David se duce exact acolo unde vede picior de omulet.

Primele interactiuni mi s-au parut oarecum ciudate. In sensul ca dupa celebra intrebare legata de varsta, al doilea lucru de care sunt intrebata este despre ce mananca David. Sincera sa fiu, eu sunt mai preocupata in a-l invata pe David sa socializeze cu celalalt copil si mai putin sa discut despre ce, cat si cum mananca. Nu ca nu as fi si eu curioasa despre cum procedeaza alta mamica. Dar parca nu in primele minute ale discutiei.

De fiecare data ma surprinde verva cu care mamicile discuta despre alimentatia copilului lor. Rar am mai gasit cate o mamica mai relaxata care sa nu transforme masa copilului in scopul principal al fiecarei zile.

Eu nu sunt o mamica masterchef. Nu stau cu orele sa caut si sa prepar retete de mancare demne de reviste culinare. Nu cantaresc la miligram alimentele, nu folosesc produse bio, nu fac meniuri de restaurant 🙂 Incerc sa gatesc normal, dupa reguli de baza pe care le-am vazut la mama, cat se poate de sanatos in ziua de azi, adaptand bineinteles pentru varsta lui David. Merg pe retete traditionale, clasice, si foarte rar ma apuca frenezia in a prepara ceva inedit.

La fel cum nu fac o tragedie daca nu a mancat piureul la ora pranzului si l-a mancat mai tarziu. Nu il fortez sa manance tot din castronel. Nu masor la mililitru cantitatea de lapte pe care trebuie sa o bea zilnic doar ca asa scrie “la carte”. Nu il cert ca vrea 5 biscuiti in loc de 3. Nu intru in fibrilatii daca a avut o zi doua in care a mancat mai putin. Incerc sa iau lucrurile ceva mai relaxat fara sa-i cantaresc si calculez cate glucide, proteine si fibre a consumat la o masa.

Vreau ca masa lui David sa fie un moment placut, ca doar nu e tratament medicamentos.

Nu stiu daca David va fi de acord cu lipsa mea de afectiune pentru mancare 🙂 Acum e intr-o perioada in care pofteste la orice. Cred insa ca e doar o perioada de tranzitie in care curiozitatea este cea care ii domina simturile. Sper ca mai tarziu sa nu-si gaseasca fericirea intr-o farfurie cu mancare, ci mai degraba intr-o carte sau o plimbare in natura.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: