Am avut cateva zile oribile. Eu am fost racita, David a fost racit, tati la fel. David super agitat si plangacios, eu super obosita si plangacioasa. M-am plans de orice: ca imi e foarte rau, ca nu am timp suficient pentru curatenie, citit, relaxare, ca nu avem spatiu suficient si multe altele. Daca as fi putut sa plec sa colind singura pe strazi, fara sa ma gandesc la ceva, doar sa ma uit in jur, as fi facut-o indiferent de frig si ploaie. Am avut o criza… existentiala cum ii zice sotul meu 🙂

David e intr-o perioada in care testeaza orice, inclusiv pe noi. Daca vede ceva nou clar il vrea nu conteaza unde este pozitionat. Daca am ceva, nu cedeaza pana nu il primeste. Daca nu ii acord atentie, se duce exact in locurile unde i-am explicat ca nu are voie: prizele si ghivecele cu flori. Ii acord foarte multa atentie, ma joc cu el ore intregi, il sarut si imbratisez de sute de ori pe zi, ii vorbesc despre tot ce facem, ii explic ce putem face si ce NU. Insa, uneori obosesc.

Zilele astea mi-am incalcat reguli pe care inainte de a fi mama le consideram de “neincalcat”. Mi-am pierdut rabdarea si am reactionat cum nu as fi dorit. Mi-a parut rau… foarte rau. Am inteles ca nu pot fi un parinte perfect, asa cum nimic pe lumea asta nu este perfect. Totul este perfectibil, pana la urma asta e frumusetea vietii. Nu trebuie sa incetam niciodata sa dam tot ce-i mai bun din noi fie ca este vorba de cresterea copilului, de profesie sau de mentinerea relatiilor interumane.

Dupa toate astea, m-am gandit la ideea de acceptare. La faptul ca trebuie sa accept ca nu sunt o mama perfecta, asa cum nu sunt o sotie perfecta, o fiica perfecta, o prietena perfecta… Da, am defecte; pe unele le constientizez pe altele inca nu. Asa ca voi face tot posibilul pe viitor sa-l fac pe David sa inteleaga ca oricine poate gresi, fie adult, fie copil. Voi avea grija sa-mi cer scuze fata de el, acceptand ca am gresit. Voi avea grija sa-l fac sa inteleaga cat de important este sa contientizezi ca ai gresit, sa analizezi ce ai facut si sa iti dai toata silinta pe viitor sa te corectezi. Imi doresc sa aprecieze oamenii pentru felul lor de a fi si nu pentru ceea ce isi doreste el sa fie acestia.

Astazi soarele a rasarit si la propriu si la figurat. M-am bucurat de vreme frumoasa, de convorbirea la telefon cu o prietena draga, de zambetele lui David si … de faptul ca a inceput sa mearga singur. Daca zilele trecute facea 2-3 pasi fara sa fie sustinut, astazi s-a plimbat de colo colo, singur singurel 🙂

Ma uit la el cum doarme. E atat de linistit… si de linistitor!