Hrana emotionala pentru copil


ana-si-david-parc

Traim o perioada in care accentul pe hrana bio, eco, sanatoasa etc este intr-un trend crescendo. Parintii sunt tot mai interesati sa le dea copiilor oua de tara, pui crescut la bunica in curte si alimente fara coloranti alimentari. Laudabila initiativa, insa acordam oare aceasi importanta si hranei emotionale, spirituale? Pentru ca ne bulucim in supermarketuri sa ne umplem cu nesat cosurile de cumparaturi, insa in librarii nu calcam cu anii. Citim cu disperare etichetele alimentare, nu care cumva sa se gaseasca vreun amarat de E, insa ii lasam cu orele in fata calculatorului si le cumparam tone de jucarii.

Acest articol nu este o lectie de educatie parentala sau de morala! Nu consider ca sunt in masura sa fac acest lucru si nici nu-mi doresc. Insa, am observat ca atentia pentru ceea ce inseamna dezvoltarea emotionala a unui copil se afla pe un loc secund.

Societatea de consumerism in care traim a „iscodit” un cuvant care mie imi displace profund „timp de calitate”. Este la moda sa spui ca petreci „timp de calitate” cu copilul tau, eschivandu-te de fapt ca iti doresti sa castigi mai mult, ca jobul este de asa natura incat se apreciaza statul peste program sau ca vrei sa le arati colegilor ca esti mai bun ca ei.

De fapt cine evalueaza acest timp de calitate petrecut cu copilul? Ni s-a creat impresia ca a construi un joc lego cu copilul sau a-i citi o poveste la culcare, timp de cateva minute, este suficient pentru ca este timp de calitate. Da, intr-adevar sunt lucruri minunate. Dar, cred ca este mai pretios sa hoinaresti mana in mana cu copilul tau prin parc fara sa-l intrebi tabla inmultirii sau ce poezie a mai invatat la gradinita, sa-i raspunzi la cele 1000 de „de ce-uri?” pe care ti le pune zilnic sau sa-l lasi pur si simplu sa te priveasca cand gatesti fara sa scoateti o vorba.

Nu am fost niciodata o gurmanda (poate doar in sarcina 🙂 ), pentru mine mancarea reprezinta doar o sursa de energie. Nu traiesc ca sa mananc, ci mananc ca sa traiesc! Bineinteles ca papilele mele se bucura de o prajitura cu ciocolata, insa creierul meu savureaza cu mai mare placere o carte buna.

In momentul in care eu si sotul meu a trebuit sa depozitam cartile in cutii, pentru ca trebuia sa facem loc pentru patutul si dulapiorul lui David, recunosc ca am avut un gol in suflet. In ultimii 5 ani cred ca am investit in carti mai mult decat in haine, cinema, iesiri in oras etc. Marturisesc sincer ca pentru mine o carte de dezvoltare personala este ca mersul la psiholog. Datorita lor m-am autoeducat sa gandesc pozitiv, sa vad partea plina a paharului si nu pe cea goala, sa las egoul deoparte, sa inteleg ca lucrurile in viata au o ordine fireasca…sa ma dezvolt spiritual si sa ma descopar. Cu toate acestea stiu ca mai am mult de invatat.

Imi doresc ca tot ce am acumulat sa ma ajute sa ii ofer educatia de care David are nevoie in aceasta lume. Imi doresc sa-i transmit placerea de a citi, de a acumula permanent informatii noi, de a cauta solutii la probleme si nu vinovati. Imi doresc sa inteleaga ca a gresi nu e o tragedie, ci dimpotriva oportunitatea de a evolua, ca exista oameni mai frumosi si mai buni ca el, dar si oameni mai putin frumosi si mai putin buni ca el… dar ca fiecare are menirea lui in aceasta lume si ca datoria noastra este sa ne invatam lectiile vietii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: