Alaptatul – o mare provocare pentru mine


Pentru ca David are 3 luni si jumatate, una dintre intrebarile pe care le primesc din partea apropiatilor este daca il alaptez. Nu, din pacate nu il mai alaptez.

Doar o mama stie cat de neplacut este sa-ti vezi copilul plangand de foame si mai ales cat de frustrant este sa-l vezi cum „se lupta” la sanul tau pentru fiecare picatura de lapte.

Asadar dragele mele cititoare, in cazul in care va pregatiti sa aveti un bebe, o sa va marturisesc experienta mea.

Inca din timpul sarcinii, unul dintre obiectivele pe care mi-l stabilisem a fost sa alaptez. Citisem cat de important este laptele matern pentru dezvoltarea sanatoasa a bebelusului, dar in afara de acest lucru era ceva ce imi doream sa fac din toata inima.

Aproximativ la o jumatate de ora dupa ce am nascut prin cezariana, asistentele mi-au adus copilul sa-l pun la san. Daca pana atunci aveam ganduri de genul „oare imi va fi jena sa ma dezbrac de fata cu asistentele” sau „ce senzatie voi avea cand imi voi pune copilul la san”,  vreau sa va spun ca sentimentul este minunat. Sa-i strang la piept trupul mic si cald m-a coplesit de emotie. Este o experienta minunata care ne-a conectat pe mine si David intr-o lume doar a noastra. Te face sa uiti complet de durerile operatiei!

Una dintre asistente mi-a explicat cum trebuie sa-si tina bebe gurita ca sa poata suge corect si eu sa nu am ulterior probleme (iritatii ale mameloanelor). Alaptatul poate fi extrem de dureros daca bebe nu este pozitionat corect la san (ragade mamare). De asemenea, am primit mameloane din silicon care sa ajute la formarea mameloanelor. Atat in spital, cat si acasa, am baut ceai pentru stimularea lactatiei si imediat cum am ajuns acasa, sotul mi-a achizitionat de la farmacie o pompa de muls electrica Avent – Philips.

Saptamana care a urmat a fost foarte grea. David se trezea sa manance din trei in trei ore sau chiar mai des, indiferent ca era zi sau noapte. Il puneam de fiecare data la san, timp in care se chinuia sa suga. De fiecare data ajungea sa planga nervos. Se stie ca in majoritatea cazurilor, dupa cezariana, laptele se instaleaza mai greu. Pentru ca nu se satura, si intre David si san parca se dadea o lupta, i-am dat in completare formula de lapte praf recomandata de catre medicul neonatolog.

La recomandarea pediatrului unde l-am inscris pe David, am inceput sa iau pastile din plante pentru stimularea lactatiei (Galafor) si sa beau in continuare ceai. Intre alaptari foloseam si pompa, care din pacate nu extragea mai mult de 10 ml, in conditiile in care el manca la o masa aproximativ 60 ml. Ceea ce mi s-a parut oarecum ciudat este ca nu imi simteam sanii plini, asa cum auzisem de exemplu la sora mea mai mare.

Situatia s-a inrautatit complet cu internarea lui David in spital timp de doua saptamani, la doar 11 zile de viata. Se stie ca stresul si lipsa poftei de mancare afecteaza enorm productia de lapte. Cu cat deveneam mai stresata, cu atat produceam mai putin lapte. De mancat nici nu putea fi vorba, nu aveam deloc pofta de mancare, ma fortam efectiv sa mananc. Stiam ca producerea laptelui este strans legata de starea fizica si emotionala a mea, insa cand imi vedeam copilul intepat zi de zi in manutele lui firave, cand vedeam cum branula ii sparge venele firave, simteam cum cedez psihic. Sentimente de frustrare incepeau sa apara cu fiecare zi ce trecea.

Dupa ce am revenit acasa si am fost la control la medicul pediatru, acesta mi-a spus ca nu este o tragedie daca nu il pot alapta integral, mai ales ca bebe se dezvolta foarte bine, si sa continui sa-i dau atat cat pot. Aceste cuvinte m-au linistit foarte mult. La fel si sprijinul sotului. Dupa doua luni si jumatate, nevoia lui de lapte a crescut, in timp ce sanii mei nu mai produceau mai deloc. Astfel, am luat decizia de a nu-l mai alapta.

Recunosc ca mi-as fi dorit sa apelez inca dinainte de a naste la un specialist in alaptare care sa-mi explice cum trebuie procedat atunci cand intampin greutati, cand simt ca nu mai am forta sa continui.

Nu va pot spune de cate ori i-am soptit la ureche cat de rau imi pare si cat de mult as vrea sa-l alaptez. Insa, faptul ca l-am vazut ca bea cu atata placere lapticul din biberon fara sa se chinuie si mai ales cat de frumos a crescut m-a facut sa-mi accept mai usor neputinta.

Stiu ca sunt persoane care blameaza femeile care nu alapteaza! Dar, ce va pot spune eu este ca fiecare femeie este diferita si este o absurditate sa generalizam (am vazut cat de diferit se recupereaza femeile dupa nasterea prin cezariana). Insa, cu siguranta toate ne dorim sa ne hranim puii pentru ca este scris in ADN-ul nostru sa facem acest lucru!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: